Înţelepciune – 1999

Altădată te opreai şi în mine,
Soare!
Dar am învăţat jocul
Cu pititul
Şi după atâta timp
De joc
M-ascund în lună.
Mă vei afla?
Nu mă găseşti!
Ce-mi creşte gândul...
Şi câtă-nţelepciune!
Căci nimeni nu s-ar fi
Gândit
Să se ascundă-n lună
Şi gându-mi creşte-n
Rădăcini
Spre centrul lunii.
.........................
Ei, vezi?
Nu mă găseşti...
Am furat lumii
Jocul
Că-l ştiu juca mai bine
Ca tot pământul
Atât de bine,
Încât
Acum
Aş vrea să mă găseşti
Căci am terminat de
Numărat stelele
Iar centrul lunii
Mi-a primit toate
Rădăcinile.
Şi mi-e dor cu lacrimi
Ca raza ta să mă
Înfrângă
Şi să-mi strige
Cu putere-n suflet:
“Să se facă lumină!”
Dezleagă-mă de
Noapte
Căci am uitat să-ţi
Înţeleg iubirea
Din joc
Şi-am vrut să te întrec...
Nu mă uita în lună!

Poezie – 1999

Nu îi cunosc gândul,
Dar i-am prins o fărâmă
Din imensitatea albastră
A privirii.

Nu îi cunosc inima,
Dar i-am simţit toată
Iubirea pe care a trezit-o
În mine.

Nu cunosc ce are să ne-aştepte,
Dar ştiu că întotdeauna
Putem continua. Şi ultimul
Zbor se numeşte speranţă.
Cu el putem să clădim o
Nouă viaţă.

Povestire despre sentiment – 1999

Despre asfinţit s-a hotărât
Inima mea să-ţi povestească,
Despre raze palide izbucnind
Din jarul aprins al norilor
Firavi şi timizi.

Despre maci s-a hotărât
Inima mea să-ţi povestească,
Despre chipurile lui Dumnezeu
Între care joacă solitare
Petale roşii.

Despre dragoste s-a hotărât
Inima mea să-ţi vorbească,
Despre amestecul dintre cer şi
Pământ, dintre soare şi lună,
Dintre Dumnezeu şi om,
Dintre mine şi tine.

Pentru cea mai dulce povară
A inimii mele, închin
Sufletul şi lumina ochilor
Şi întregul meu univers!

Cimitir – 1999

Poarta mare-ţi
Scârţâie
Şi parcă fluieră
A linişte.
Soarele-mi şopteşte:
Pofteşte...
Adună-mi gradinii
Florile din iarbă!

Mă descalţ şi
Simt
Universu-ntreg
În tălpile
Ce zburdă.
Oare cei de sub
Flori zâmbesc
Învârtelilor mele?

........................

Cei mai frumoşi
Trandafiri se-nalţă
În curtea ta,
Cimitir!

Le sorb din plin
Aroma roşie
Agăţată
De azurul
Cerului.

Eşti casă tăticului
Meu
Şi parcă-mi eşti
Şi mie
Casă.

Copilarie – 1999

Am murit.
Mi s-a scurs cerneala.
Mi-a îngheţat ochiul.
Unde-ai plecat,...
Neştiutoareo...?

Am înfipt cu
Ciocanul
Toate cuiele...să te
Prind,
Şireato!

Cum te-ai strecurat...
Nu voi afla niciodată...
Sau poate...dragele
Bobiţe de
Ţărână
Îmi vor şopti
Adânc în urechi,
Povestea ta!

Vorbe - 1999

O fi bine
O fi rău
Să sper la
Sufletul tău?
O fi bună?
O fi rea?
Că sper la iubirea ta?

Ce năzdrăvan şi ce copil
Mi-ai fermecat privirea
Cu ochi de stele argintii
Mi-ai oferit IUBIREA.

Iubind o FLOARE
Mă-ndoiesc de-a mea melancolie
Şi n-aş dori să mă trezesc
Pe-o coală de hârtie.

Nu ştiu... – 1998

Îmi doresc atât de mult să-ţi pot spune...nu ştiu ce...
Sunteţi prea mulţi sau nu sunteţi niciunul, iar eu am prea multe de spus sau nu am nimic.
Tot ce-mi doresc acum este să văd stiloul cum joacă pe hârtie cuvinte ce-ar trebui să mă oglindească, dar care sunt blocate în acest moment, încât...încât...sper să zbor în mine şi să mă regăsesc, sau să te regăsesc sau...nu mai ştiu...nimic.
Semnat de...nu mai ştiu cum sunt...şi unde să revin...

PS: Te aştept, vă aştept...pe voi toţi...pe voi toate...sau pe tine singur...să-mi spargi tristeţea inimii.

Despărţire – 1998

De-aş picura tristeţea
Trupului meu
În iarna ce îmbrobodeşte
Luna sticloasă,
Aş preschimba vântul
În mângâieri
Şi gheaţa în izvor
Pentru adăpatul soarelui.

Ai îmboldit pe ramul
Inimii mele,
Pe ramul sterp de-atâta
Iarnă...şi-aş vrea să
Te culeg.
Şi să te-ascund...

De-ai fi rămas sterp,
Ramule...
De-ai fi rămas sterp...
Cum te-aş fi ocrotit
Cu leacuri de linişte
Şi mângâieri de singurătăţi!
Şi nu te-aş fi lăsat
Să mai îmboldeşti
Vreodată...

De-acum vom fi certaţi...
Eu visez linişte,
Tu aştepţi şoapte,
Eu culeg flori,
Tu primeşti tulburări...
Ramule...
Nu vezi c-ai obosit de-atâta
Dragoste?

Florin, copil orfan – 1998

Mă poţi înfia, copil orfan?
Primeşte-mi iubirea în
Căminul tău,
Sufletul tău.

Mă poţi înfia, copil orfan?
Căci plâng după iubire
Şi-adânci ochii mei
Păzesc tristeţea însingurării.

Copil orfan, floare inchisă,
Mă poţi înfia?
................
Căci eu...te-am înfiat de mult...

Tristeţe - 1998

Iubite, se lasă iarna
Peste primavara mea
Şi din copil ce-am fost
Cresc ramuri pentru
Omătul ce s-a aşternut.
Iubite, cristalele
Mă înconjoară
Iar gerul lor
Preschimbă flori.
De câte ori să urc
Aceeaşi scară?
De câte ori să-ncerc
Aceşti fiori?

Viaţă de vise - 1996

Aş vrea să-mi clădesc în templu
Un castel.
şi căprioare.
Gânduri cu trandafiri şi cer
Cu nori de vată
Şi zboruri printre stele.
Şi cu lună...şi cu soare.
Şi cu Cenuşărese
Iar una să fiu eu.
Îmi doresc să existe şi în afara
Templului meu
Măcar o baghetă magică...

Amintiri - 1995

Îmi amintesc copilăria. Cum adunam năsturaşi şi clădeam coroniţe în raze de soare. Îmi amintesc copilăria. Cum în linişte de vară ascultam păsărele.
Îmi amintesc liniştea. Îmi amintesc soarele, îmi amintesc năsturaşii din faţa casei bunicilor. Îmi amintesc mărul şi creanga lui, pe care, cocoţată, citeam basme. Îmi amintesc grădina vecinilor, cu iarbă şi margarete până la genunchi.
Îmi amintesc simţirea şi simt din nou.
Îmi amintesc ignoranţa. Atât de rău şi totuşi atât de bine...
Îmi amintesc fire lungi de păianjen, îmi amintesc veveriţe, nuci, mama, tata, Eugen, bunici, soare, linişte, fluturi, păsări, curcubeu, ciuperci, frumuseţe, pace, amintire, trecut, clipe de neatins,...lacrimi...şi...mai bine, deşi mai rău.
Dar, totuşi, poate, sper că voi trăi...

Spune-mi: CUM? - 1995

Cum pot scrie
Duioşia pentru un trandafir?
Cum pot scrie privirea
Ce mângâie petalele-i roşii?
Cum pot scrie atingerea...
Degetele mele şi floarea...
Cum?
Cum pot scrie mireasma?
Poate, dacă aş spune Iubire...
M-ai înţelege.

Luptă şi pace - 1995

Vreau să fiu pace.
Şi vreau să fiu luptă.
Vreau să fiu pacea
Primăverii.
Şi vreau să fiu lupta
Pruncului.
Pace şi luptă
Aş vrea să fiu.
Pacea şi lupta pentru pace.

Inocenţă -1995

M-am înecat în cer.
Şi norii s-au înecat în
Marea cerului.
Am îmbrăţişat luna,
Am împletit stele
În părul meu.

O frunză se rătăcise...
Curioasă.
Eu, cerul şi o frunză.
Alb, albastru şi verde.
Dar albul...
E numai o dorinţă.

Pentru lume - 1995

Am luat în palmă un bulgăre de gheaţă. Şi m-am gândit la inima ta, bucăţică de răceală dureroasă. Am vrut să-l arunc, să trimit pumnul de sticlă topitoare ce m-a fript înapoi în lumea sa de răutate, de uitare, de frig...Dar aş fi devenit şi eu tot de gheaţă. Şi atunci am vrut să împrăştii căldură, să topesc măcar bucăţica din palma mea. Simţeam durerea plină străbătându-mi palma şi dându-mi fiori reci...Şi asta pentru că doream să-i dau căldură, protecţie. Am strâns pumnul. Cu cât dădeam mai multă iubire cu atât primeam mai multă durere, dar nu am renunţat; ştiam că se topeşte, chiar dacă nu încetează să-mi arate că e rece şi dureroasă. Am inchis ochii şi am aşteptat...Sufletul mi-a tresărit...Am simţit cum durerea şi răceala împrăştiate în corpul meu se transformă în căldură binefăcătoare, profundă, învăluind pumnul protector cu atâta iubire, atâta...ce niciodată nu gândeam că poate veni din partea unui glob de gheaţă. Am deschis ochii şi am privit palma: era cuprinsă de firicele calde de apă, ca nişte degete de lacrimi ce imi mulţumeau pentru ... nu ştiu ce.

Ca să iubeşti - apr.2010

Să găseşti lumina în păcat
Să găseşti lumina în minciuni:
Iată virtutea cea mai de preţ,
Virtutea care-mi scapă!

Acum - apr.2010

Se lasă noapte
Se lasă frig
Se lasă ceaţă
Peste drum.
Dar fericirea
De a fi
Mă fură-n
Clipa
De ACUM.
Şi ceaţa-i soare,
Frigu’-i blând
Şi noaptea noapte
Nu mai e!

Eu sunt - apr.2010

Tu eşti
Şi nu eşti.
Eu sunt
Şi nu sunt.

Spectator al iubirii tale,
Mă declar învinsă
În acest joc.

Cu ce voaluri se îmbracă
Acest labirint
Al sufletului pentru suflet?
Cu ce mătăsuri ne îmbie
Acest tumult
Al iubirii,
Ce ne lasă goi
Şi desculţi,
Şi copii?

Gânduri… - iul.2008

Aş vrea să te ating
O veşnicie
Şi palma mea să-ţi soarbă
Cu nesaţ
Rebelul păr
Şi pielea arămie
Şi ochii
Şi obrajii
Albi, curaţi.

Ca ploaia cea de vară
E mireasma
Ce-o simt învăluindu-mă-n
Mister...
Când ochi în ochi,
Zâmbind cu al tău zâmbet,
Mă pierd în al privirii tale
Cer.

Cât te iubesc…
Doar luna îmi e martor
Cum adormind ...
Cu trupu-mi te-nvelesc
Şi soarele de răsărit
Se miră
Că ochii-mi treji
Continuu te privesc...

As vrea să strig
Spre lună şi spre
Stele:
Că te iubesc pe-atât de mult
Încât
Privindu-le, privirea-ţi văd
În ele
Şi cu lumina lunii
Te sărut.

Valuri albe se sparg de ţărm - sept.2008

Atunci când îmi presezi fruntea cu degetul tău misterios, se deschide o poartă a fericirii…un moment de sprijin, un punct central…iar cele ce au fost…sau cele ce vor fi…nu mai provoacă nicio durere.

Mi-am găsit refugiul în ideea opuşilor. Plus şi minus se anulează. În acelaşi loc am găsit cea mai mare iubire şi cea mai cruntă indiferenţă, cea mai mare speranţă şi cel mai mare regret, cea mai frumoasă trezire şi cel mai întunecat mormânt. Am facut toate acestea până când mintea s-a oprit.

Şi valurile albe se sparg de ţărm cu aceeaşi frumuseţe în fiecare clipă…

Sa fim copii - nov.2009

Există un loc
Unde trecutul este prezent,
Unde anii trec mai greu,
Unde prietenia rămâne.

Există un zâmbet
Destul de larg
Pentru a înţelege un suflet,
Minunat de dulce
Pentru a aprinde
O stea.

Poate 5 înseamnă 0,
Poate ridurile vor întârzia,
Poate copilăria se va scrie
Cu litere mari..
Şi azi..
Şi mâine..
Mereu.

Iubirea noastră - iul.2008

Toate melodiile adorate cântă despre iubirea noastră….toate visele oamenilor năzuiesc către…iubirea noastră…
Toate trilurile lumii încântă universul în numele...iubirii noastre!...
Aş vrea să îmi pot dori mai mult...dar tu eşti acum aici...iar eu sunt topită în tine...Care părticică din mine să mai dorească şi altceva?...când Tu eşti totul...iar eu sunt acum topită în...iubirea noastră...
Tu eşti iubirea mea! Şi tu ştii aceasta! Tu ştii!...

Minune a sufletului meu - dec.2009

Trebuie să îmi trezeşti sufletul, să-mi opreşti timpul în loc, să rupi toată tristeţea şi să o ridici în iubire!!!!!!!!!!!!
Trebuie să încetezi a mai fi orb!!!!!!!!!! Trebuie să încetezi a nu te mai vedea!!! A nu vedea dragostea noastră, dragostea sufletelor noastre, forţa forţelor şi sfinţenia sfinţeniilor şi lumina luminii. Ah...viaţa este....o clipă de iubire adevărată! O clipă în care te întrezăresc, suflet al sufletului, lumină a luminii, tinereţe a tinereţii!
Poezie a poeziilor, minune a clipei fără de sfârşit! Totul e viu, totul!!!!!