Cimitir – 1999

Poarta mare-ţi
Scârţâie
Şi parcă fluieră
A linişte.
Soarele-mi şopteşte:
Pofteşte...
Adună-mi gradinii
Florile din iarbă!

Mă descalţ şi
Simt
Universu-ntreg
În tălpile
Ce zburdă.
Oare cei de sub
Flori zâmbesc
Învârtelilor mele?

........................

Cei mai frumoşi
Trandafiri se-nalţă
În curtea ta,
Cimitir!

Le sorb din plin
Aroma roşie
Agăţată
De azurul
Cerului.

Eşti casă tăticului
Meu
Şi parcă-mi eşti
Şi mie
Casă.