De-aş picura tristeţea
Trupului meu
În iarna ce îmbrobodeşte
Luna sticloasă,
Aş preschimba vântul
În mângâieri
Şi gheaţa în izvor
Pentru adăpatul soarelui.
Ai îmboldit pe ramul
Inimii mele,
Pe ramul sterp de-atâta
Iarnă...şi-aş vrea să
Te culeg.
Şi să te-ascund...
De-ai fi rămas sterp,
Ramule...
De-ai fi rămas sterp...
Cum te-aş fi ocrotit
Cu leacuri de linişte
Şi mângâieri de singurătăţi!
Şi nu te-aş fi lăsat
Să mai îmboldeşti
Vreodată...
De-acum vom fi certaţi...
Eu visez linişte,
Tu aştepţi şoapte,
Eu culeg flori,
Tu primeşti tulburări...
Ramule...
Nu vezi c-ai obosit de-atâta
Dragoste?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu