Înţelepciune – 1999

Altădată te opreai şi în mine,
Soare!
Dar am învăţat jocul
Cu pititul
Şi după atâta timp
De joc
M-ascund în lună.
Mă vei afla?
Nu mă găseşti!
Ce-mi creşte gândul...
Şi câtă-nţelepciune!
Căci nimeni nu s-ar fi
Gândit
Să se ascundă-n lună
Şi gându-mi creşte-n
Rădăcini
Spre centrul lunii.
.........................
Ei, vezi?
Nu mă găseşti...
Am furat lumii
Jocul
Că-l ştiu juca mai bine
Ca tot pământul
Atât de bine,
Încât
Acum
Aş vrea să mă găseşti
Căci am terminat de
Numărat stelele
Iar centrul lunii
Mi-a primit toate
Rădăcinile.
Şi mi-e dor cu lacrimi
Ca raza ta să mă
Înfrângă
Şi să-mi strige
Cu putere-n suflet:
“Să se facă lumină!”
Dezleagă-mă de
Noapte
Căci am uitat să-ţi
Înţeleg iubirea
Din joc
Şi-am vrut să te întrec...
Nu mă uita în lună!