Atunci când îmi presezi fruntea cu degetul tău misterios, se deschide o poartă a fericirii…un moment de sprijin, un punct central…iar cele ce au fost…sau cele ce vor fi…nu mai provoacă nicio durere.
Mi-am găsit refugiul în ideea opuşilor. Plus şi minus se anulează. În acelaşi loc am găsit cea mai mare iubire şi cea mai cruntă indiferenţă, cea mai mare speranţă şi cel mai mare regret, cea mai frumoasă trezire şi cel mai întunecat mormânt. Am facut toate acestea până când mintea s-a oprit.
Şi valurile albe se sparg de ţărm cu aceeaşi frumuseţe în fiecare clipă…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu